Ruinele castelului: pe locul actualului Penitenciar nr. 13 din Chișinău se afla odinioară un castel monumental, construit după proiectul lui Giorgio Torricelli, arhitect de origine italiană care a activat la Odesa, în Crimeea și în Basarabia. Edificiul, cu ziduri masive și turnuri de peste 20 de metri înălțime, era unul dintre obiectivele arhitecturale remarcabile ale Chișinăului din secolul al XIX-lea. Cutremurul din 1940, războiul și reconstrucția ulterioară din perioada sovietică au dus la pierderea celei mai mari părți a clădirii. Astăzi, din complexul istoric s-au păstrat doar câteva fragmente, inclusiv o parte din turnul principal.
Torricelli s-a născut în orașul elvețian Lugano, într-o familie de artiști, și a studiat arhitectura în străinătate. În anii 1830, activitatea sa profesională a fost legată în principal de Odesa, unde a avut un rol important în dezvoltarea urbanistică a orașului. Istoria castelului din Chișinău a devenit parte a moștenirii sale arhitecturale în regiune.
Posibilitatea restabilirii aspectului istoric al castelului este analizată pe baza planurilor vechi, a materialelor de arhivă și a fotografiilor. În același timp, arhitecții propun regândirea destinației întregului complex și reintegrarea acestuia în viața orașului.
Castelul, devenit parte a istoriei orașului
Construcția complexului penitenciar a avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea. Potrivit datelor prezentate în materialele istorice, lucrările s-au desfășurat între anii 1843 și 1856. Arhitectura monumentală și turnurile rotunde îi conferau clădirii aspectul unei fortărețe. Cercetătoarele Mariana Șlapac și Alla Ceștina compară valoarea sa arhitecturală cu cea a unor monumente importante din Chișinăul de odinioară.
Cu toate acestea, aspectul istoric al complexului nu s-a păstrat în întregime. În urma cutremurului din 1940, clădirea a suferit avarii grave. Evenimentele de război și reconstrucția de după război au modificat structura inițială a edificiului. În locul restaurării castelului, pe acest teren s-a format un complex penitenciar.
Fragmentele păstrate prezintă interes nu doar ca elemente ale arhitecturii vechi, ci și ca mărturii ale transformărilor istorice prin care a trecut Chișinăul.
De la instituție închisă la centru al industriilor creative
În 2025, arhitectul Daniel Băjeranu a prezentat la Bienala Națională de Arhitectură din România proiectul „Reamenajarea și reconstrucția clădirii istorice a Penitenciarului nr. 13 din municipiul Chișinău”. Conceptul prevede transformarea complexului într-un Centru al Industriilor Creative — un spațiu multifuncțional, deschis locuitorilor și vizitatorilor capitalei.
Autorii proiectului pornesc de la ideea că amplasarea penitenciarului în centrul istoric, în apropierea instituțiilor culturale și de învățământ, creează premise pentru o nouă utilizare publică a terenului. Transformarea propusă ar urma să schimbe percepția asupra acestui loc: dintr-un spațiu al izolării, acesta ar putea deveni un loc dedicat culturii, educației, creativității și comunicării.
Centrul ar urma să includă:
- ateliere creative și spații de coworking;
- spații expoziționale și săli de studiu;
- spații pentru evenimente culturale și publice;
- o cafenea și un mini-hotel;
- curți interioare, trasee pietonale și zone verzi deschise publicului.
Spațiile de la parter sunt concepute pentru activități publice și evenimente, în timp ce etajele superioare ar urma să găzduiască birouri și săli de studiu. Spațiul expozițional de la subsol ar trebui să unească părțile istorice și cele noi ale complexului într-o compoziție arhitecturală unitară.
Păstrarea elementelor autentice și valorificarea istoriei clădirii
Unul dintre principiile-cheie ale proiectului este conservarea fragmentelor rămase, realizate conform concepției inițiale a lui Torricelli. Se propune restaurarea acestora și integrarea lor în complexul modernizat.
Noile volume ar urma să fie realizate într-un stil arhitectural contemporan, cu respectarea proporțiilor și a materialelor clădirii istorice. Diferențierea vizuală clară dintre arhitectura veche și cea nouă ar permite prezentarea evoluției edificiului, fără a crea impresia unei reconstituiri integrale a construcției dispărute.
În ceea ce privește amenajarea urbană, proiectul prevede deschiderea curților interioare pentru public, crearea zonelor verzi și amenajarea spațiilor pietonale. Astfel, un teritoriu cu acces restricționat în prezent ar putea deveni, potrivit conceptului, parte a infrastructurii publice din centrul istoric, cu păstrarea patrimoniului cultural.
Ce ar putea însemna proiectul pentru Chișinău
Transformarea Penitenciarului nr. 13 într-un centru cultural ar putea contribui, potrivit concepției autorului, la revitalizarea zonei centrale a capitalei, la dezvoltarea industriilor creative și la extinderea infrastructurii cultural-educaționale. Proiectul propune, totodată, o nouă abordare a patrimoniului istoric complex: memoria trecutului este păstrată, în timp ce spațiul primește o altă destinație.
Totuși, proiectul lui Daniel Băjeranu, prezentat la Bienala de Arhitectură din 2025, reprezintă un concept. Prezentarea acestuia nu înseamnă că a fost luată o decizie privind transferul penitenciarului, reconstrucția complexului sau începerea lucrărilor de construcție.
Istoria castelului din Chișinău arată că, după 180 de ani, chiar și un monument parțial pierdut poate deveni un punct de plecare pentru discuțiile despre viitorul orașului. Întrebarea nu este doar dacă pot fi restaurate anumite elemente ale clădirii, ci și cum poate fi păstrată valoarea lor istorică și redat acest spațiu locuitorilor Chișinăului, contribuind astfel la sporirea atractivității centrului istoric al capitalei.
