Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la ceremonia consacrată celor 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova (USM) și unui secol de învățământ universitar românesc în Basarabia.
În discursul său, șefa statului a evocat parcursul învățământului universitar din ultimul secol — de la începuturile studiilor universitare în limba română la Chișinău până la renașterea națională, independență și recâștigarea libertății academice.
„Din această istorie trebuie să învățăm, în primul rând, să prețuim libertatea. Libertatea de a învăța și de a cerceta. Libertatea de a pune întrebări. De a spune adevărul. Libertatea de a gândi cu propria minte”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a subliniat rolul Universității de Stat în formarea mai multor generații de profesioniști și importanța universităților într-o perioadă în care inteligența artificială și noile tehnologii transformă rapid modul în care învățăm și muncim.
„Avem nevoie de buni profesori, cercetători, juriști, specialiști în științe și tehnologie. Dar avem nevoie, înainte de toate, de oameni care gândesc cu mintea lor și care își folosesc cunoștințele pentru binele societății”, a spus șefa statului.
Maia Sandu a menționat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va deschide noi oportunități pentru cercetare, colaborare și schimburi academice, dar va aduce și o competiție mai mare.
„Vrem ca universitățile din Republica Moldova să poată concura de la egal la egal cu universitățile europene. Vrem ca tinerii noștri să aleagă să studieze acasă. Și vrem ca tineri din alte țări să aleagă universitățile din Republica Moldova”, a declarat președinta.
În încheiere, Maia Sandu și-a exprimat încrederea că USM va continua să formeze oameni liberi și bine pregătiți, capabili să contribuie la dezvoltarea unei Republici Moldova europene.
Universitatea de Stat din Moldova a fost fondată în 1946. Tradiția învățământului universitar românesc la Chișinău datează din 1926, când a fost deschisă Facultatea de Teologie a Universității din Iași.