Cum o simplă idee a transformat o fetiţă în...

Cum o simplă idee a transformat o fetiţă în milionar

Maddie Bradshaw, o fetiţă americană în vârstă de numai 15 ani, a lansat o afacere care îi aduce în fiecare an 1,6 milioane de dolari. Cineva dintre oamenii iluştri a afirmat următoarele: un om este capabil de a face ceea, ce este capabil să-şi permită. Astăzi auzim adesea expresii despre atitudinea faţă de viaţă, prosperitate, bogăţie. Şi deseori se promovează ideea că adulţii ar trebui să urmeze exemplul copiilor, care îşi permit să viseze şi cred că visele lor sunt realizabile.

Un simplu capac de la sticlă

Maddie Bradshaw şi-a început afacerea ei de succes de la vârsta de 10 ani, când a decis să decoreze un dulap din camera ei cu capace de la sticle. Ideea ornamentării cu capace de metal a dat un impuls pentru dezvoltarea unei noi tendinţe în moda bijuteriilor şi accesoriilor pentru fete şi a contribuit la apariţia unui nou brand: „Snap Caps ®”, care astăzi este una dintre cele mai populare mărci în rândul copiilor în America.

Cu un capital iniţial de 300 de dolari, cu sprijinul mamei şi sorei mai mici, Maddie a fondat compania „M3 Girl Designs”. Capacele obişnuite de la sticle au devenit detalii originale ale bijuteriilor pentru fetiţe. În partea interioară a capacelor sunt aplicate o varietate de imagini colorate pentru a se potrivi oricărui gust, şi capacele devin parte din bijuteriile pentru copii: brăţări, coliere, elastice de păr, caiete de notiţe, genţi şi magneţi.

Cele mai populare accesorii pentru fetiţe

Colecţia companiei „M3 Girl Designs” include peste 70 de tipuri de capace de la sticle, iar asortimentul de accesorii pentru fetiţe – mai mult de 20 de tipuri de produse. +

Compania „M3 Girl Designs” produce aproximativ 50.000 de bijuterii în lună. Accesoriile brandului „Snap Caps ®” sunt disponibile astăzi în orice stat din Statele Unite ale Americii şi în ţările vecine, precum şi în câteva puncte de vânzare din Anglia.

Maddie este ajutată de sora ei mai mică, în vârstă de 11 ani, Margot, care este modelul principal a lui Maddie, şi iniţiatorul creării noilor colecţii de accesorii „The Jonas Brothers” si „Peace & Love”. Maddie continuă să înveţe şi în acelaşi timp să lucreze asupra cărţii sale, care descrie ideile de afaceri şi tehnicile de marketing care au ajutat-o să atingă asemenea succes.
Autor: Dina Apparatova

Ultimele publicații

Libertatea mass-mediei: integrarea europeană

Procesul de aderare la Uniunea Europeană presupune nu doar alinierea legislației naționale la normele europene, ci și capacitatea instituțiilor...

Galați Business Week 2026: afaceri, investiții și cooperare regională între Republica Moldova, România și Ucraina

În perioada 19–23 octombrie, în orașul românesc Galați, se va desfășura Galați Business Week 2026 — o serie de...

Dracula: dincolo de mit — o poveste despre ceea ce ne face oameni

Ce poate fi mai înfricoșător decât eternitatea? În legenda lui Dracula, nemurirea devine nu doar un blestem, ci și...

Chișinău: 590 de ani de istorie și viață a capitalei

Chișinăul a parcurs aproape șase secole de istorie, de la o așezare medievală până la cel mai mare centru...

Recomandăm

UE își consolidează coordonarea în combaterea rasismului

Uniunea Europeană a făcut un nou pas în combaterea...

Republica Moldova a urcat cu șase poziții în Global Innovation Index 2026 și ocupă locul 68 în lume

Republica Moldova înregistrează rezultate în domeniul inovării mai bune...

Poate fi interesant