Înotătoarea moldoveană Maria Corlăteanu s-a clasat pe locul opt în finala probei de 50 de metri liber la Jocurile Olimpice de Tineret, desfășurate la Dakar, Senegal.
Sportiva a înregistrat un rezultat de 26,67 secunde în cursa finală. Câștigătoarea probei a fost reprezentanta Croației, Ana Bobanović, cu timpul de 25,45 secunde. Medalia de argint i-a revenit neozeelandezei Alyssa Lawson (25,74), iar bronzul a fost câștigat de înotătoarea belarusă Palina Beliauskava (25,97).
Amintim că, la aceeași competiție, Corlăteanu a evoluat și în proba de 100 de metri liber, unde s-a clasat pe locul nouă în calificări, ratând calificarea în finală la o diferență de două sutimi de secundă.
Jocurile Olimpice de Tineret din 2026 se desfășoară la Dakar și se vor încheia pe 13 noiembrie.