Dezvoltarea sectorului construcțiilor, deblocarea proiectelor imobiliare, utilizarea eficientă a terenurilor și clădirilor de stat, simplificarea procedurilor de autorizare și creșterea accesibilității locuințelor au fost principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii premierului Vasile Tofan cu reprezentanții companiilor de construcții din Republica Moldova.
Șeful Executivului a subliniat importanța sectorului pentru creșterea economică, crearea locurilor de muncă și dezvoltarea regională. Potrivit acestuia, este necesară accelerarea lucrărilor de construcție și extinderea ofertei de locuințe, inclusiv a celor accesibile pentru tineri și familiile cu venituri medii.
„Avem mult de lucru pentru a relansa construcțiile”, a declarat Vasile Tofan, subliniind necesitatea unei cooperări mai eficiente între autorități și mediul de afaceri.
Întârzierile în eliberarea autorizațiilor blochează construcțiile
Una dintre principalele probleme semnalate de antreprenori vizează blocarea proiectelor imobiliare din cauza întârzierilor în aprobarea documentației de urbanism și eliberarea actelor permisive. Reprezentanții companiilor au menționat că unele proiecte în valoare de sute de milioane de lei rămân blocate ani la rând, în special în Chișinău.
Antreprenorii au solicitat proceduri mai clare, respectarea termenelor prevăzute de lege și o colaborare mai eficientă între autoritățile publice centrale și cele locale.
Vasile Tofan a subliniat necesitatea deblocării proiectelor din capitală și a reconfirmat disponibilitatea Guvernului de a colabora constructiv cu administrația municipală, indiferent de divergențele politice. Potrivit acestuia, este important să fie identificate soluții care să permită accelerarea construcțiilor și susținerea dezvoltării sectorului.
Valorificarea patrimoniului public și construcțiile din centrul istoric
Un alt subiect al întrevederii a vizat utilizarea terenurilor și clădirilor de stat care, în prezent, nu sunt valorificate pe deplin. Premierul a menționat că autoritățile intenționează să extindă posibilitățile de valorificare a acestor active și să asigure transparența și competitivitatea procedurilor de privatizare.
De asemenea, au fost discutate dificultățile întâmpinate de dezvoltatorii imobiliari în realizarea proiectelor din centrul istoric al Chișinăului. Discuțiile au vizat procedurile de avizare și restricțiile aplicabile în zonele de protecție a monumentelor.
Vasile Tofan a precizat că revizuirea cadrului normativ privind protecția monumentelor istorice și activitatea Consiliului Național al Monumentelor Istorice se află pe agenda Guvernului. Obiectivul este identificarea unui echilibru între conservarea patrimoniului cultural și dezvoltarea infrastructurii urbane.
Contribuțiile și controlul în construcții
Reprezentanții sectorului au solicitat și revizuirea contribuției de 0,5% aplicate proiectelor de construcții, invocând povara financiară suplimentară pentru companii.
Premierul a declarat că Guvernul va examina posibilitatea modificării mecanismului de aplicare a acestei contribuții, ținând cont de necesitatea proporționalității cheltuielilor administrative și financiare.
Totodată, a fost discutat proiectul de lege privind competențele de control în domeniul construcțiilor. Documentul se află în etapa de examinare suplimentară. Potrivit premierului, soluțiile finale trebuie să asigure combaterea eficientă a construcțiilor ilegale, fără intervenții nejustificate în realizarea proiectelor autorizate.
Conectarea la rețelele de utilități și deficitul de personal
Dezvoltatorii imobiliari au semnalat costurile ridicate pentru extinderea rețelelor de energie electrică, încălzire, alimentare cu apă și canalizare, precum și dificultățile legate de transmiterea către operatorii de distribuție a infrastructurii construite din fonduri private.
Reprezentanții sectorului au propus simplificarea procedurilor de obținere a actelor de urbanism necesare pentru conectarea obiectivelor la rețelele de utilități.
Vasile Tofan a susținut organizarea unei discuții separate, cu participarea companiilor de construcții, a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, a furnizorilor de servicii comunale și a administrației municipale. Participanții vor examina problemele legate de dezvoltarea rețelelor de infrastructură și conectarea noilor obiective la acestea.
Printre celelalte subiecte abordate s-au numărat accesul la finanțare și condițiile de creditare, parteneriatele public-private pentru proiecte imobiliare și amenajarea spațiilor publice, utilizarea materialelor de construcție locale, deficitul de forță de muncă și reducerea ocupării informale în sector.
La finalul întrevederii, premierul a declarat că propunerile reprezentanților companiilor vor fi analizate. Totodată, și-a exprimat disponibilitatea de a organiza noi discuții tematice cu instituțiile responsabile, pentru identificarea soluțiilor la problemele semnalate.