Vara în pictură înseamnă mult mai mult decât soare, mare și culori vii. Peisajul de vară poate fi plin de lumină orbitoare sau poate transmite senzația de arșiță, liniște și timp încetinit. În unele lucrări, vara înseamnă mișcare și culoare, în altele — aproape o senzație fizică a spațiului.
În ultima săptămână de vară, am adunat opere care, în opinia redacției, transmit în moduri diferite atmosfera acestui anotimp — de la bucuria solară la liniștea contemplativă.
Frédéric Bazille — „Reuniunea familiei” (1867)
Bazille a murit în timpul războiului franco-prusac, fără să împlinească 30 de ani. „Într-adevăr, un tânăr foarte frumos, aristocratic, arogant, teribil când se enerva, dar de obicei foarte bun și amabil”, scria despre el Émile Zola, cu care artistul era, de asemenea, prieten.
În această lucrare, amiaza fierbinte din grădina domeniului familiei devine, în viziunea lui Bazille, portretul unei întregi epoci. Tabloul îi înfățișează pe membrii familiei artistului în reședința de la țară. Bazille reușește să îmbine două elemente esențiale: reprezentarea figurilor umane și a naturii în spirit impresionist. Astăzi, lucrarea se află la Muzeul d’Orsay.
Claude Monet — „Câmp de maci, Argenteuil” (1873)
La Monet, vara devine o impresie pură — maci roșii, verdeață, cer albastru și aer scăldat în lumină. În tablou, Monet a reprezentat-o pe soția sa Camille și pe fiul lor, Jean, în timpul unei plimbări. Artistul nu este interesat atât de peisajul concret, cât de senzația efemeră a luminii și culorii. Este una dintre acele opere în care vara pare literalmente surprinsă într-o clipă.
La bătrânețe, Monet s-a confruntat cu o afecțiune severă a ochilor — cataracta. Percepția sa asupra culorilor s-a modificat considerabil, însă a continuat să picteze, bazându-se pe memoria musculară și intuiție. Ulterior, artistul a acceptat să se supună unei intervenții chirurgicale la ochi, în urma căreia și-a recăpătat o paletă cromatică mai apropiată de cea obișnuită.
Georges Seurat — „Baia la Asnières” (1884)
Vara unei suburbii industriale a Parisului. Muncitorii și locuitorii orașului se odihnesc pe malul Senei, iar aerul pare încărcat de arșița verii. Lumina descompusă în puncte distincte de culoare creează senzația unei zile toride și nemișcate.
Această pictură, impresionantă prin dimensiunile sale — 201 × 300 cm — a fost prezentată publicului de Seurat la vârsta de 24 de ani.
Vincent van Gogh – „Lan de grâu cu secerător” (1889)
La Van Gogh, vara are o altă latură — grea, țărănească; aici, vara nu înseamnă vacanță, ci muncă. Tabloul a fost pictat de Vincent van Gogh în 1889, în perioada în care artistul se afla în clinica de psihiatrie din Saint-Rémy-de-Provence, Franța. Pânza, cu dimensiunile de 73 × 92 cm, se află în Muzeul Van Gogh din Amsterdam.
Aleksandr Deineka — „La Sevastopol” (1956)
Deineka creează o imagine aproape idealizată a libertății, mării și bucuriei colective — soarele, oamenii aflați în vacanță și senzația de spațiu. Tabloul se află la Galeria Tretiakov. Lucrarea reflectă interesul artistului pentru tema mării și pentru atmosfera vieții pașnice.
James Whistler — „Simfonia în alb nr. 3” (1865–1867)
Aici nu există spațiu deschis sau soare arzător. Rochiile albe, lumina blândă și atmosfera de calm creează însă senzația unei amiezi de vară, când vrei să te retragi de căldură și să încetinești timpul.
Vara lui Whistler este liniștită, rafinată și melancolică. De ce „simfonie”? Pentru a arăta spectatorului că esențiale în această lucrare sunt forma, culoarea și armonia, nu subiectul.
Alex Katz — „Pălărie portocalie” (1990)
Vara lui Katz este estetica unei clipe: lumina soarelui, un accesoriu viu, un chip îndreptat undeva dincolo de limitele tabloului. Minimul de detalii transformă scena într-un cadru aproape cinematografic. Vara lui este relaxată și ușor solitară.
Richard Diebenkorn — serie „Ocean Park nr. ” (1970)
În compozițiile abstracte ale lui Diebenkorn, vara californiană se transformă într-un spațiu al culorii și al luminii. Suprafețele albastre, nisipii, albe și ocru amintesc de ocean, de pereții caselor, de ferestre și de aerul scăldat în soare.
Nu mai este vorba despre reprezentarea verii, ci despre starea ei vizuală. Pânzele sunt realizate în ulei pe pânză și fac parte din colecția Muzeului Brooklyn din New York.
David Hockney — „Portretul artistului (Piscină cu două figuri)” (1972)
Soarele californian al lui Hockney se dovedește înșelător de senin. Piscina, apa transparentă, lumina puternică și peisajul montan creează imaginea unei veri perfecte — însă între cele două personaje există o distanță emoțională.
În spatele frumuseții exterioare se ascund singurătatea, iubirea și experiența unei drame personale.
Alex Katz — „Oprire pe plajă” (2001)
Scena de lângă apă reflectă estetica cotidianului caracteristică artistului și cultura relaxării, exprimată într-o manieră recognoscibilă de minimalism figurativ: figuri concise, suprafețe cromatice intense, umbrele verzi și forme geometrice simple creează imaginea unei zile de vară lipsite de griji.
Originalul monumental, cu dimensiunile de 244 × 488 cm, se află în colecția muzeului Albertina din Viena.
De-a lungul unui secol și jumătate, artiștii au schimbat radical limbajul picturii, însă vara a rămas una dintre cele mai puternice stări artistice.
La Bazille, este vorba despre familie și amiaza însorită.
La Monet — despre lumină și clipă.
La Seurat — despre căldură și vibrația aerului.
La Van Gogh — despre greutatea muncii.
La Deineka — despre mare și bucuria vieții pașnice.
La Whistler — o vară melancolică.
La Katz — stil și cultura relaxării.
La Diebenkorn — culoare și spațiu.
La Hockney — seninătate exterioară, în spatele căreia se ascunde o dramă personală.
Vara în artă nu este niciodată doar un anotimp.