La 11 septembrie 2001, Statele Unite au trecut prin cel mai grav atac terorist din istoria lor. În doar câteva ore, o dimineață obișnuită s-a transformat într-o tragedie care avea să schimbe politica americană, sistemul de securitate și modul în care lumea privea terorismul.
În acea zi au fost deturnate patru avioane de pasageri. American Airlines Flight 11 și United Airlines Flight 175 au lovit turnurile World Trade Center din New York, American Airlines Flight 77 s-a prăbușit în clădirea Pentagonului, iar United Airlines Flight 93 s-a prăbușit în Pennsylvania după ce pasagerii și membrii echipajului au încercat să preia controlul asupra aeronavei. Evenimentele au fost reconstruite în detaliu de Comisia Națională independentă pentru Investigarea Atacurilor Teroriste asupra Statelor Unite.
Atacurile s-au soldat cu moartea a aproape 3.000 de oameni și au marcat începutul unei noi epoci în politica internațională. Au urmat războiul din Afganistan și cel din Irak, consolidarea legislației antiteroriste, extinderea semnificativă a atribuțiilor serviciilor de informații și înăsprirea controalelor în aeroporturi.
Dar, alături de versiunea oficială a evenimentelor, au apărut aproape imediat și alte întrebări. De ce serviciile de informații americane nu au reușit să prevină atacurile, în pofida numeroaselor semnale de avertizare? Cum au reușit teroriștii să deturneze patru avioane aproape simultan? De ce sistemul de apărare aeriană nu a fost pregătit pentru un asemenea scenariu?
Aceste întrebări au stat, în timp, la baza numeroaselor teorii privind existența unui complot intern.
Ce a alimentat teoriile conspirației
Îndoielile s-au concentrat în special asupra prăbușirii clădirilor World Trade Center. Susținătorii versiunilor alternative au atras atenția asupra modului în care s-au prăbușit clădirile, asupra unor explozii și a norilor de praf, precum și asupra prăbușirii celei de-a treia clădiri din complex — WTC 7, care nu a fost lovită direct de niciun avion.
Una dintre cele mai cunoscute versiuni este teoria demolării controlate a turnurilor. Potrivit acesteia, avioanele ar fi reprezentat doar o parte a unei operațiuni organizate în prealabil, iar clădirile ar fi fost pregătite pentru a fi distruse cu explozibili.
Investigația tehnică realizată însă de Institutul Național de Standarde și Tehnologie din SUA (NIST) nu a identificat dovezi care să susțină această versiune. Specialiștii au concluzionat că prăbușirea turnurilor a început în zonele afectate de impactul avioanelor și de incendiile ulterioare. NIST a precizat, de asemenea, că nu au fost găsite dovezi privind utilizarea explozibililor sau a rachetelor.
Existența unor întrebări nu trebuie însă confundată cu existența unor dovezi ale unui complot. Un fapt care pare inexplicabil la prima vedere nu reprezintă, prin el însuși, dovada unei operațiuni secrete.
De ce au persistat îndoielile
Unul dintre motive a fost caracterul fără precedent al atacurilor. Timp de decenii, sistemul american de securitate a pornit de la premisa că avioanele de pasageri puteau fi deturnate pentru negocieri sau pentru obținerea unei răscumpărări. Scenariul în care un avion deturnat este transformat într-o armă de distrugere în masă nu fusese practic luat în calcul.
Ulterior, comisia care a investigat atacurile de la 11 septembrie a identificat numeroase eșecuri ale serviciilor de informații, FBI, Administrației Federale a Aviației și ale altor instituții ale statului. Raportul a subliniat faptul că țara nu era pregătită pentru o amenințare de asemenea amploare.
Tocmai existența unor erori și deficiențe reale a contribuit la popularitatea versiunilor alternative. Dacă instituțiile statului dispuneau într-adevăr de anumite semnale de avertizare, apare în mod firesc întrebarea: de ce acestea nu au fost reunite într-o imagine clară a amenințării?
Aici se află însă o limită importantă. Investigațiile oficiale au identificat erori instituționale grave, dar nu au găsit dovezi că autoritățile americane ar fi organizat sau ar fi permis în mod deliberat atacurile teroriste.
Cea mai cunoscută întrebare
Un loc aparte în această dezbatere îl ocupă clădirea WTC 7, cu 47 de etaje. Aceasta s-a prăbușit la câteva ore după prăbușirea turnurilor de Nord și de Sud și nu a fost lovită direct de niciun avion.
NIST a stabilit că prăbușirea a fost provocată de avarii și incendii de lungă durată, care au dus la cedarea unor elemente structurale esențiale și, ulterior, la o prăbușire progresivă a clădirii. Institutul a analizat și ipoteza folosirii explozibililor, fără a găsi dovezi în sprijinul unei demolări controlate.
Cu toate acestea, WTC 7 rămâne unul dintre principalele subiecte ale disputelor privind 11 septembrie. Pentru susținătorii teoriilor alternative, prăbușirea clădirii a devenit un simbol al presupuselor lacune din versiunea oficială a evenimentelor.
Ce a rămas după 11 septembrie
La un sfert de secol distanță, 11 septembrie nu este doar o dată a memoriei în calendarul american. Evenimentul a reprezentat un punct de cotitură după care s-au schimbat relațiile internaționale, războaiele, activitatea serviciilor de informații și chiar viața de zi cu zi a milioane de oameni.
Memoria victimelor este o poveste. Întrebările despre cauzele tragediei și despre motivul pentru care sistemul de stat nu a fost pregătit pentru ea reprezintă o altă poveste.
În 25 de ani au fost publicate mii de pagini de anchete, rapoarte tehnice și mărturii. Multe întrebări și-au găsit răspunsul, în timp ce altele continuă să fie dezbătute. Dar principala concluzie a investigațiilor oficiale rămâne neschimbată: nu au fost găsite dovezi care să susțină teoria unui complot intern organizat în prealabil de autoritățile americane sau a unei demolări controlate a World Trade Center.
Și totuși, 11 septembrie continuă să ridice întrebări — nu pentru că fiecare teorie a conspirației ar avea o bază reală, ci pentru că amploarea tragediei a fost atât de mare, încât consecințele sale continuă să se facă simțite și după un sfert de secol.
11 septembrie a devenit o zi a memoriei pentru cei care au murit. Dar, în același timp, rămâne o amintire a prețului erorilor politice, a vulnerabilității sistemelor de securitate și a pericolului unei lumi în care chiar și cele mai improbabile scenarii pot deveni, într-o zi, realitate.